Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Referate categorii

Relativizarea determinismului din perspectiva antropologica

Relativizarea determinismului din perspectiva antropologica

dupa Amos Rapoport, House, Form and Culture

(Une anthropologie de la maison)

(a se citi extrasele bibliografice, la curs nu se vor discuta decit anumite aspecte)


1. Determinarea formei si constatarile cercetarilor


Clima si nevoia de adapost

In general ideea ca preocuparea prima a omului este cea de a se adaposti, precum si cea prin care imperativele climatice determina forma casei sint comun acceptate de teoria arhitecturii.



Desi nevoia de adapost nu se poate pune in discutie ca atare si ca in general exista o adaptare climatica a formei casei, cercetarile antropologice au aratat ca pot exista motive de alta factura (tabuuri, chestiuni religioase) capabile sa antreneze optiuni chiar la nivelul intelegerii adapostirii, si care sa fie mai tari decit imperativele climatice, dovada existenta multelor exemple anticlimatice. In plus, exemplele demonstreaza ca acelorasi conditii climatice li se poate raspunde prin forme foarte diferite si deci, ca alegerea formei nu este conditionata numai de clima.


Materialele, constructia, tehnologia

Se spune in teoria arhitecturii ca “timp de milenii lemnul si piatra au determinat caracterul constructiilor” si ca formele se dezvolta pe masura ce omul invata sa stapineasca tehnologii de constructie mai complexe, ca formele fac parte dintr-o dezvoltare progesiva in care se succed etape aproape inevitabile. Aceasta chestiune este mai valabila pentru epoca moderna decit pentru arhitectura vernaculara.

Cercetarile de teren arata ca omul nu face neaparat ceva pentru ca stie sa-l faca, iar aceleasi materiale pot da nastere unor forme foarte diferite, ceea ce inseamna ca acest aspect nu este neaparat determinant.


Relieful si situl

Adaptarea la relief pare un determinant logic al formei casei vernaculare, iar chestiunea sitului ca “fundament” al formei arhitecturale este foarte la pret in ultimii ani (in legatura cu abordarea contextuala). In plus, cercetarile antropologice demonstreaza existenta unui atasament aproape mistic fata de pamint in societatile traditionale, ceea ce duce si la persistenta siturilor. Cu toate acestea, nenumaratele exemple de forme de relief similare care dau nastere la forme construite diferite si de situri diferite care dau nastere la forme asemanatoare, precum si cercetarea ratiunilor care duc la alegerea unui sit pentru asezare, duc la concluzia ca intelegerea sitului in sens spiritual este in multe cazuri mai tare decit ratiunile materiale, si ca efectele produse de sit par sa fie mai ales de ordin cultural. Ceea ce inseamna ca nu se poate vorbi de o simpla determinare.

(Subiectul sitului se va relua la perspectiva contextualista, anul viitor - ACP).


Considerentele economice

Au fost larg utilizate pentru a explica forma de asezare si cea a casei. Desi economia joaca un rol incontestabil, diferite exemple arata ca in societatile de penurie factorii economici nu sint dominanti (uneori saracia este chiar pretuita) si ca aceluiasi tip de dezvoltare economica ii pot corespunde forme foarte diverse. Deci, desi reprezinta constringeri importante, chestiunile economice nu pot fi considerate un determinant direct al formei.


Religia

Reactia fata de acest determinism obiectiv (natural si material) foarte raspindit a adus in discutie un determinism spiritual, care neglijeaza o serie de factori fizici importanti si atribuie forma casei/asezarii exclusiv religiei. In pozitia extrema, se face din casa un templu. Aceasta s-a intimplat si se intimpla in anumite culturi traditionale, dar numai intr-unele.

Multe exemple coroboreaza afirmatia ca omul a fost un animal creator de simboluri inainte sa fie un animal creator de unelte, ca a devenit un “specialist al mitului, religiei, riturilor, inainte de a deveni un specialist al aspectelor materiale ale culturii” (Mumford, Lewis: Arts & Techniques).

Cu toate acestea incearcarea de a atribui formei numai cauzalitatii religioase este mai degraba simplista: una este sa aratam ca locuinta are aspecte simbolice si cosmologice, ca ea este mai mult decit un simplu adapost sau mijloc de mentinere al echilibrului metabolic (ceea ce repune in discutie “functiunile” locuintei; a se vedea bibliografia de la seminarii), si alta sa spunem ca locuinta este construita numai pentru chestiuni rituale.

Cercetarile antropologice arata ca alegerea formei este incontestabil acompaniata de o alegere de simboluri, dar aceasta nu inseamna o determinare absoluta, nu inseamna mai mult decit faptul ca religia are o importanta foarte mare in alegerea formei, ca ofera o gama larga de posibilitati de alegere (prin largimea acestei game, considerentele religioase sint chiar mai putin deterministe decit explicatiile materialiste date formei). Nici religia singura nu poate explica forma casei/asezarii.


Concluzii posibile:

Exemplele pe care ni le ofera antropologii arata ca explicatia determinista a formei printr-o relatie de cauzalitate directa cu un singur factor (material sau spiritual), este insuficienta si simplista.

Atita vreme cit foarte multi factori par sa concure la forma pe care o ia casa/asezarea, inseamna ca este necesara o explicatie mai nuantata, care sa ii puna in relatie si sa ia in considerare omul real, cu tot bagajul lui biologic, spiritual, social, istoric.

Aceasta explicatie a fost sugerata mai intii de geografi si preluata de antropologi sub forma “teoriei posibiliste”.

2. Formularea teoriei posibiliste

a. Continutul formularii posibiliste


In interactiunea dintre om (cu toate atributele sale) si mediu (cu toate coordonatele acestuia), forma nu raspunde direct aspectelor/nevoilor concrete. Aceastea sint filtrate/interpretate de oameni.

(a se revedea cursul introductiv: omul ca fiinta simbolizatoare, care raspunde mediului nu direct, pentru supravietuire si perpetuarea speciei, ci prin trecerea raspunsurilor prin sistemul sau de simbolizare, prin nivelul spiritualitatii.)


Producerea formei implica totdeauna o alegere, care corespunde modului de viata specific, sistemului de valori, tabu-urilor, obisnuintelor, cailor traditionale ale culturii, matricei culturale, si care stie in general sa se adapteaza conditiilor materiale specifice.

Forma este rezultatul unei alegeri in cadrul interactiunii om-mediu, in care:

mediul ofera anumite posibilitati si conditii

omul alege, dupa anumite criterii.

Alegerea este influentata de

factori primari = un filtru de natura socio-culturala;

factori modificatori cu diferite grade de constringere.


Constrigerile:

In trecut (in societatile traditionale):



relieful, clima, tehnicile si materiile prime limitate, lipsa surplusului economic, forta traditiei.


Azi (in societatile moderne):

- unele din cele anterioare dispar sau sint compensate de dezvoltarea tehnologica (discutie despre masura compensarii si cu ce pret);

- se adauga: densitatea si numarul mare, institutionalizarea controlului prin coduri, regulamente, legi, organismele de planificare, zoning-ul, exigentele financiare ale bancilor, societatilor de imprumut, companiilor de asigurare, etc.


Dar, oricite constringeri ar exista, exista totdeauna si o posibilitate de alegere.

Locuinta si asezarea sint mijloace concrete pentru perpetuarea modului de viata care traduc aspiratia unui grup unificat la un ambient ideal (de natura simbolica). Prin acestea, ele sint expresia manifesta a importantei acordate diferitelor aspecte ale vietii si a diferitelor moduri de a percepe realitatea.

Pentru a intelege casele/asezarea, adica alegerea formei arhitecturale, trebuie intelese esenta, semnificatiile, valorile profunde ale unei culturi.

b. Factorii primari = filtrul “cultural”

Reprezinta componenta socio-culturala a modului (genului) de viata - toate aspectele culturale, materiale, spirituale si sociale specifice unui grup inchegat, modul de a fi si de a face.

Se defineste ca ansamblu al comportamentelor si atitudinilor colective care se raporteaza la anumite modele culturale. Face parte din definitia modului (genului) de viata.

Poate fi caracterizat (cf. Redfield, Rapoport) ca ansamblu al conceptelor de:

cultura (ansamblu de idei, institutii, activitati avind forta de conventie in societate);

etos (fizionomia morala caracteristica a unui popor/grup; predispozitiile dominante care subintind credintele, practicile, obiceiurile unui grup);

conceptia despre lume (maniera caracteristica in care un popor/grup vede lumea);

caracterul “national” (= tipul de personalitate de baza care apare in general intr-o societate). In contextul actual, care pune in evidenta multiculturalitatea in interiorul “nationalului”, e de discutat daca acest concept nu e depasit, daca nu e vorba mai degraba de un caracter regional, etnic-religios, de grup etc.

Cuprinde deci totalitatea obiceiurilor, credintelor, conventiilor care intra in ceea ce se numeste personalitatea de baza (la rindul ei, aceasta defineste un individ in cadrul matricei culturale a unei colectivitati).

c. Religia, ca filtru socio-cultural “tare”, cu caracter general

In majoritatea cazurilor, in societatile primitive si preindustriale, religia este un aspect esential al existentei.

Religia poate fi definita ca ansamblu de credinte (dogme) si de practici (rituri si interdictii) referitoare la sentimentul divinitatii si care ii uneste intr-o aceeasi comunitate morala pe toti cei care adera la acest sistem.

Ca atare, ea circumscrie multe dintre aspectele socio-culturale ale modului de viata, constituie principalul mediu de transmisie a traditiei de viata a grupului, si constituie principala lui forta coeziva. (Etimologia traditionala face sa derive termenul de la latinescul religio, relegere = legatura, a lega, a aduna la un loc; deci religia ar fi legatura dintre oameni.)

Asadar, religia constituie un bun punct de plecare pentru intelegerea naturii simbolice a alegerii formei (casa, asezare). Exemplele in care forma (alcatuire interioara si exterioara) reflecta conceptia religioasa sint multiple:

Reflectarea in forma casei-asezarii a imaginii cosmice asupra lumii - orasul ca imago mundi; 

orientari rituale in interiorul casei si la nivelul asezarii;

atitudini simbolice in interiorul casei;

zoning determinat religios, etc

Desi reprezinta cheia atitudinilor simbolice in elaborarea habitatului, religia singura nu poate explica diversitatea alegerilor formale si nici nu e suficienta pentru intelegerea in amanunt a alegerii formei casei/asezarii. Ea ofera mai degraba o mare varietate de posibilitati, si intervine in alegerea formei in moduri foarte subtile, la diverse niveluri.

De altfel, descompunerea practicata de Redfield, desi necesara pentru sistematizarea fenomenului, este prea generala pentru a lamuri mai complet alegerea formei.

De aceea e necesara o descompunere a factorilor primari care influenteaza alegerea formei in termeni mai concreti, mai specifici pentru locuinta/asezare.

d. Descompunerea filtrului “cultural” in termeni mai concreti: (dupa Rapoport)

Limba este mai mult decit un simplu mijloc de comunicare a gindului: ea constituie un element major in formarea gindirii. In plus, [] chiar modul in care omul isi percepe mediul inconjurator este “programat” de limba pe care o vorbeste [] Autorul demonstreaza apoi ca aceasta este valabil si pentru restul conduitelor umane si pentru cultura in general.

S-a crezut multa vreme ca experienta este un bun comun al oamenilor si ca este oricind posibil sa se comunice cu o alta fiinta umana facindu-se referinta directa la experienta practica, evitind astfel limba si cultura. Aceasta ar presupune ca daca doi oameni sint supusi aceleiasi “experiente”, informatii virtual similare ar fi furnizate de fiecare creier si ca fiecare creier le-ar inregistra in acelasi fel - ceea ce s-a crezut multa vreme. Ori, cercetarile proxemice (parte a semioticii care studiaza felul in care fiintele – si mai ales omul – utilizeaza spatiul) arunca un mare semn de indoiala asupra acestei ipoteze, in mod special in cazul culturilor diferite.

(Se demonstreaza apoi ca) Indivizii apartinind unor culturi diferite, nu numai ca vorbesc limbi diferite, dar, mai ales, locuiesc lumi senzoriale diferite.

Selectia datelor senzoriale insemnind admiterea unor elemente si eliminarea altora, experienta umana va fi perceputa in mod foarte diferit de la o cultura la alta, conform diferentelor de structura ale sitei perceptive specifice diverselor culturi.

Ambientele arhitecturale si urbane create de om sint expresia acestui proces de filtraj cultural.

(Din E.T. Hall, The Hidden Dimension, 1966)

Diversele nevoi fundamentale (respiratie, hrana, odihna, confort, cistig al existentei, igiena, etc.) par chestiun utilitare (strict functionale), dar insasi notiunea de nevoie fundamentala implica judecati de valoare, si deci o alegere chiar la nivelul ideii de utilitate. 



Alegerea se refera mai ales la modul in care se satisfac aceste nevoi (se refera la CUM, nu – strict utilitar – la CE) si se reflecta in diferitele interpretari ale conceptelor de “acasa” (home), de protectie fata de clima si de dusmani, de odihna, de confort, de mod in care se respira (aer curat, mirosuri), de grad de luminozitate, de hrana, de saracie, de igiena, etc.

Structura familiei (cu toata incarcatura ei simbolica) poate influenta atit forma casei cit si pe cea a asezarii.

Locul femeii, desi este un aspect al sistemului familial, este foarte important pentru ca are un mare grad de specificitate in diversele culturi.

Intimitatea este in mare masura legata de locul femeii in diversele societati, dar nu numai. Intimitatea tine de conventiile specifice si este conceputa foarte diferit de diversele culturi.

Se poate defini:

cit si in raport cu exteriorul, in acest caz punind in discutie relatia casa-strada si separarea domeniilor public (strada cu vecinii) si privat (casa cu viata ei).

Poate lua forme diferite legate de valorile locale, de comportamentul teritorial si de “ideea de locuinta”.

Desi, in civilizatia noastra, arhitectii vorbesc adesea de intimitate ca despre o nevoie fundamentala, in realitate ea este un fenomen complex si foarte variat, si valorizat foarte diferit. (In general pozitia noastra este puternic influentata de traditia crestina).

Teritorialitatea desemneaza conduita caracteristica adoptata de un organism pentru a-si lua in posesie teritoriul si a-l apara impotriva membrilor din aceeasi specie.

La nivelul alegerii formei, isi gaseste exprimarea in separarea domeniilor public (strada cu vecinii) si privat (locuinta cu viata ei), chestiune care are propria evolutie istorica in diversele spatii culturale.

Se poate manifesta si prin gradele diferite de suportabilitate la aglomeratie (inteleasa ca violarea “distantelor critice” de apropiere), ceea ce poate explica diferite comportamente agresive, stress-ul (tensiune crescatoare pina la autodistrugere) datorat aglomeratiei, etc.

Diversele traditii culturale prezinta rezistente diferite la aglomeratie, ceea ce inseamna – de fapt - valori diferite

acordate acestui factor, care s-au transmis ca atare,

devenind aproape “genetice” pentru diversele spatii culturale.

Relatiile sociale in interiorul asezarii se refera la felul in care acestora li se acorda valori diferite in diverse culturi:

nevoia de intilnire, care defineste omul ca animal social, dar care ia forme diverse exprimate prin UNDE si CUM se intilnesc oamenii;

locul de intilnire: strada, fintina, piata, cafenea, pub etc., influenteaza deopotriva forma asezarii;

orientarea, facilitatea cu care oamenii isi gasesc drumul catre locul de intilnire.

Alegerea intervine la fiecare dintre aceste niveluri, iar valorizarea si interpretarea lor poate prezenta mari diferente de la cultura la cultura.

Relatia casa-asezare reflecta sintetic atitudinile culturale specifice ale diverselor grupuri umane privind nevoia de intimitate, teritorialitatea si separarea domeniilor si relatiile sociale din interiorul asezarii.

Foarte schematic, se pot trasa doua pozitii/traditii limita:

a. aglomerarea este privita ca totalitate a cadrului de viata in care locuinta reprezinta numai o parte mai concentrata si mai privata

Este specifica grosso-modo culturilor de factura europeana, desigur cu mari variatiuni culturale.       

In acest caz, tranzitia public-privat este deosebit de importanta: ideea de praguri succesive si a spatiilor divers investite, care se deschid unele spre altele (ex. Satul romanesc, a se citi in acest sens Ernest BERNEA, Spatiu, timp si cauzalitate la poporul roman).

b. locuinta este totalitatea cadrului de viata, iar aglomerarea este vazuta numai ca un tesut conectiv, strict functional, de acces la casa, cimp, fintina, cladire de cult etc.

Este specifica mai ales culturilor de factura ne-europeana.

Exista variatiuni mari in interiorul fiecareia dintre scheme.  

In ambele cazuri pragul este un element de maxima importanta.

Cultura urbanistica moderna favorizeaza mai degraba cea de a doua schema, ceea ce intra in contradictie cu traditia de factura europeana.

Relatia cu natura:

In termeni antropologici, se pot distinge in mare trei tipuri de atitudini care stau la baza inter-relatiei omului cu natura (cuprinzind si situl/teritoriul) in cadrul edificarii habitatului. Relatia e pusa in termeni de Mine-Tine si Mine-Acesta, care, dupa anumiti autori, ia din punct de vedere istoric trei forme:

religioasa si cosmologica

simbiotica

utilitara

In primele doua cazuri, natura si peisajul sint un Tu, iar relatia este personala, se lucreaza impreuna cu natura/situl; pe cind in al treilea, natura este un Acesta, un obiect asupra caruia se lucreaza, eventual o sursa de exploatat. Acest al treilea tip de atitudine inseamna o modificare fundamentala a relatiei, indiferent cind apare ea. De altfel, chestiunea cronologica este controversata: unii sugereaza ca schimbarea este post-carteziana, asa cum altii considera ca toate cele trei atitudini au coexistat in culturile evoluate inca de la inceput, dar in diferite proportii.

Relatia dintre asezare si teritoriul care o inconjoara este totdeauna de mare importanta, si diferit valorizata.

Mai ales in situatia schemei a. dintre casa si asezare, limita dintre asezare si teritoriu marcheaza limita dintre spatiul “domesticit” (“cosmizat”, ordonat,) si cel salbatic, primejdios.

(La chestiunea relatiei cu natura se va reveni in cursul



de anul III, ACP, cind se va dezvolta perspectiva contextuala)


In concluzie:

1.     Modul de viata se intinde totdeauna (in feluri diferite) peste limitele locuintei.

2.     Ca sa poata fi intr-adevar inteleasa, locuinta trebuie considerata ca o parte a unui sistem social, cultural si spatial care inglobeaza modul de viata, casa, asezarea si mediul natural inconjurator.

E de vazut masura in care diversele aspecte care au reiesit pina acum sint valabile si in societatea moderna si trebuie intelese si puse in proiect. Aceasta trimite la capitolul urmator:

3. Persistenta si schimbare in natura omului si a edificarii

Teoria posibilista si importanta acordata aspectelor culturale ale formei construite conduc aparent la un relativism complet; ar insemna ca odata ce o cultura sau un mod de viata se schimba, formele si-ar pierde sensul.

Ori, exista contraargumente la acest relativism, contraargumente care sugereaza ca anumite aspecte care tin de comportament si de modul de viata sint constante sau se schimba lent. De exemplu:

- faptul ca diferite forme isi pastreaza valabilitatea mult dupa ce cultura care le-a dat nastere a disparut;

- locuinte sau asezari sint inca utilizabile chiar daca semnificatia acordata initial formelor s-a schimbat.

Aceasta repune in discutie elementul de persistenta in natura omului si a institutiilor sale.

Elemente de persistenta si schimbare in natura umana:

Natura biologica a omului = factor de persistenta

Corpul si fiziologia omului s-au schimbat foarte putin.

Anumite nevoi sint permanente, chiar daca sint interpretate diferit in diverse culturi.

Daca efectiv exista anumite ritmuri innascute, anumite nevoi si anumite reactii care nu se schimba, atunci nu e posibila o relativitate totala, si exista elemente de valabilitate “universala” in anumite forme construite.

Perceptia si comportamentul au o natura duala (pe de o parte, innascuta, pe de alta parte, culturala) = factori atit de persistenta cit si de schimbare.

Atit perceptia cit si comportamentul prezinta aspecte de perenitate, prin baza lor fiziologica si psihologica innascuta (si de mare generalitate), dar si de schimbare, prin modul in care cultura le confera structura si semnificatie.

Un exemplu de persistenta: In anumite cazuri, mecanismele de aparare sociala ale omului par mai stabile decit ale animalelor: “prelungirile culturale” pe care omul si le-a dezvoltat pot sa blocheze functionarea propriilor instincte, astfel incit sa se protejeze de diverse forme de “agresiune” (cum ar fi aglomeratia).

In general, sistemele culturale pot duce la o mare varietate a structurilor comportamentale, dar acestea prezinta o anume stabilitate fiindca sint inradacinate in esenta biologica si psihologica a omului, care ramine perena. (Un exemplu ar fi chiar religia: in spatele diversitatii religiilor s-ar gasi unitatea naturii umane, iar “esenta” religiei ar fi pretutindeni aceeasi, de-a curmezisul diversitatii riturilor Dict. Filoz/292)

In acelasi timp, pe linga ereditatea genetica, exista si o transmisie prin alte tipuri de mecanisme (pe care savantii le studiaza), care duc la transmiterea/mostenirea a numeroase trasaturi culturale (limba, gusturi culinare, usaje sociale, diverse comportamente etc.), ceea ce le asigura o anume perenitate.


De aici, se poate afirma ca (asa cum resiese din studiul modului in care diversele culturi isi iau in posesie si isi edifica spatiul)

Exista o serie de nevoi umane cu grad mare de generalitate, care sint permanente si esentiale, cum ar fi:


- nevoile biologice fundamentale,

- nevoia de stimulare si satisfactie senzoriala,

- nevoia psihologica de securitate,

- nevoia de comunicare,

- impulsurile religioase si rituale,

- tendinta de creare a simbolurilor,

- nevoia de identitate,

- instinctul teritorial si nevoia de intimitate.


Pe de alta parte, formele pe care aceste nevoi esentiale si generale le iau sint conditionate cultural, deci sint variabile de la cultura la cultura si schimbatoare in timp si prezinta o mare specificitate. Locuinta si asezarea sint mijloace mai mult sau mai putin fericite de a le raspunde.

Ereditatea diverselor componente ale naturii umane (cele generale, dar si anumite trasaturi culturale cum sint limba, gusturile culinare, diverse usaje sociale, comportamente etc.) este asigurata atit genetic, cit si pe baza altor tipuri de mecanisme (pe care lumea stiintifica le-a identificat chiar si la diverse specii animale). Ceea ce inseamna ca purtam in noi si un bagaj cultural care ne caracterizeaza si care prezinta o anumita continuitate. Aceasta ne spune multe despre importanta intelegerii acestor aspecte pentru o proiectare de arhitectura care sa se adreseze omului concret si nu unei abstractiuni.

De aici rezulta cit de importanta este intelegerea naturii simbolice a relatiei omului cu mediul sau de viata, a “dimensiunilor ascunse”, a felului in care omul locuieste (se situeaza in lume impreuna cu ceilalti).


Distinctia dintre aspectele constante si cele schimbatoare poate avea consecinte importante pentru edificarea casei si asezarii:

Din punctul de vedere al profesiunii se pot da multe exemple:

- Sociologic, se poate face distinctia intre diferite tipuri de spatii urbane: spatiul fizic, spatiul economic, spatiul social

- Arhitectii au sugerat distinctia dintre spatiul tehnic si spatiul simbolic, dintre spatiul fizic si cel trait/luat in posesie, etc.

- Se poate astfel intelege valoarea in termeni umani a unor “solutii/forme” trecute si felul in care trebuie proiectata locuinta azi.


Acesta este aportul perspectivei antropologice in arhitectura. De aceea antropologul intra in echipe pluridisciplinare alaturi de urbanist, arhitect si alti specialisti pentru elaborarea proiectului locuirii. (Ex de echipa interdisciplinara: Planwerk, PUG Vama Veche, conferinta).