|
|
|
Uniunea Europei Occidentale (West European Union[i])
Uniunea Europei Occidentale (UEO) a fost creata prin semnarea Tratatului Economic, Social, de Colaborare si de Autoaparare, la 17 martie 1948 la Bruxelles, amendat prin Protocolul semnat la Paris la 23 octombrie 1954.
Tarile care au semnat acest tratat au fost: Belgia, Franta, Luxemburg, Olanda si Marea Britanie. Aceasta uniune s-a format ca un raspuns la miscarea sovietica care incerca sa-si impuna controlul asupra tarilor din Europa Centrala. Principala intelegere a celor cinci, a constat in aceea ca daca una dintre ele ar fi fost amenintata de catre o alta forta, celelalte tari semnatare ale tratatului i-ar fi sarit in ajutor.
In septembrie 1948 a fost initiata cooperarea militara prin adoptarea unui plan comun de aparare incluzand si apararea aeriana.
In mai 1952 s-a semnat Tratatul care a format Comunitatea de Aparare a Europei la care a participat si fosta Republica Federala Germania. Franta nedorind participarea acestei din urma tari nu a ratificat tratatul, fapt care a determinat gasirea unei alternative de a integra si Germania in sistemul de securitate vest-european. Astfel, la o Conferinta speciala tinuta la Londra in septembrie 1954 de catre puterile care formau deja UEO, s-a hotarat admiterea Germaniei si Italiei. Concluziile acestei Conferinte s-au concretizat in Tratatul de la Paris care a condus la aparitia unei noi organizatii internationale: Uniunea Europei Occidentale.
Dupa Maastricht, UEO a dezvoltat un cadru propice pentru aderarea la aceasta uniune si, sau de participare la activitatile sale a unui numar mare de state europene. Astfel au fost invitate state care erau deja membre ale UE sa acceada la UEO sau sa participe cu statutul de observatori daca acestia doreau. Simultan alte state membre NATO au fost invitate sa devina membri asociati care le permitea sa participe cu puteri depline in cadrul Organizatiei.
Astazi in cadrul Uniunii exista pe langa cei 10 membri semnatari alte trei tipuri de state: observatori[ii], membri asociati[iii] si parteneri asociati[iv].
Numai cei 10 membri semnatari ai Tratatului modificat de la Bruxelles au deplina putere de a lua decizii in ceea ce priveste UEO. Celelalte 18 tari sunt asociate in activitatile organizatiei.
Principalele obiective ale Uniunii asa cum rezulta din Tratatul de la Bruxelles urmaresc:
crearea unei baze solide in vederea recuperarii economice a Europei;
acordarea de asistenta militara unul altuia, in cazul oricarei politici de agresiune
si promovarea unitatii si incurajarea integrarii progresive a Europei.
Pe langa aceste obiective UEO si-a impus alte doua categorii de obiective: politice, care vizeaza solidaritatea UEO, cooperarea intre statele membre si posibilitatea participarii la activitatile initiate de aceasta, si militare, care privesc imbunatatirea procedurilor manageriale cu privire la situatiile - criza, testarea si validarea procedurilor operationale desemnate de cartierele generale, unitatile militare, organismele non - militare, supravegherea zonelor cu suport logistic etc.
In pofida acestor obiective bine trasate, stabilite si conturate, existenta Uniunii a cunoscut numeroase evolutii si involutii.
Uniunea Europei Occidentale este structurata pe trei sectiuni: Consiliul Permanent, organ principal responsabil pentru conducerea organizatiei si coordonarea activitatilor grupurilor de lucru, este compus din reprezentanti permanenti, respectiv delegati militari care se reunesc de obicei saptamanal. Secretariatul General condus de un Secretar general care reprezinta organizatia si este responsabil pentru buna conducere a Cartierului general. Functiile acestuia privesc pregatirea si organizarea activitatilor Consiliului Permanent. Comitetul Militar reprezinta suprema autoritate militara din Uniunea Europei Occidentale si care functioneaza sub autoritatea Consiliului Permanent.
Astfel structurata UEO s-a implicat in numeroase probleme internationale: in Golful Persic, Marea Adriatica, Dunare, Mostar, Kosovo, Albania, Croatia.
