Furaje - metode de analiza pentru furaje

FURAJE - METODE DE ANALIZA PENTRU FURAJE

A. Pregatirea probelor pentru analiza

1. Scopul

Procedurile descrise mai jos se refera la pregatirea pentru analiza a probelor finale, trimise laboratoarelor de control dupa prelevare, in conformitate cu prevederile Normei sanitare veterinare privind controlul oficial al furajelor pentru animale aprobata prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. 390/2001, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 766 din 30 noiembrie 2001, ce transpune in legislatia nationala Directiva Comisiei 76/371/CEE.

Aceste probe trebuie sa fie preparate in asa fel incat cantitatile cantarite, asa cum au prevazut metodele de analiza, sa fie omogene si reprezentative pentru probele finale.

2. Precautii

Toate operatiunile necesare trebuie sa fie efectuate in asa fel incat sa se evite pe cat posibil, contaminarea probei si schimbarea compozitiei acesteia. Macinarea, amestecarea si cernerea trebuie sa fie efectuate cat de repede posibil cu o expunere minima a probei la aer si lumina. Nu trebuie sa fie utilizate mori si rasnite care pot incalzi apreciabil proba. Este recomandata macinarea manuala pentru furajele care sunt in mod deosebit sensibile la caldura. Trebuie, de asemenea, sa se aiba grija ca insasi aparatura sa nu fie o sursa de contaminare cu oligoelemente.

Umiditatea se determina inainte si dupa preparare, daca prepararea nu poate fi efectuata fara schimbari semnificative ale umiditatii probei, in conformitate cu metoda stabilita de Partea 1 a anexei la Norma sanitara veterinara ce stabileste metode de analiza pentru controlul oficial al furajelor privind umiditatea, bazele azotate volatile, fosforul total si uleiurile si grasimile brute aprobata prin Ordinul presedintelui Agentiei Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 15/2004, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1020 din 4 noiembrie 2004, ce transpune in legislatia nationala Directiva Comisiei 71/393/CEE.

3. Procedura

Se amesteca bine proba finala, fie mecanic, fie manual. Se imparte proba in doua parti egale (poate fi utilizata metoda de impartire in patru, atunci cand este cazul). Se pastreaza una din parti intr-un container corespunzator, curat si uscat, echipat cu un dop etans, iar din cealalta parte sau dintr-o parte reprezentativa a acesteia se pregatesc cel putin 100g, asa cum se indica mai jos.

3.1. Furaje ce pot fi macinate ca atare

Cu exceptia cazului cand nu s-a specificat altfel in metodele de analiza, dupa macinare, daca este necesar, se cerne intreaga proba printr-o sita cu ochiuri de 1mm (in conformitate cu Recomandarea ISO R 565). Se evita orice supra-macinare(macinare excesiva).

Se amesteca proba macinata si se colecteaza intr-un container corespunzator, curat si uscat, echipat cu un dop etans. Se amesteca din nou, imediat inainte de cantarirea cantitatii pentru analiza.

3.2. Furaje ce pot fi macinate dupa uscare

In cazul in care in metodele de analiza nu se specifica altfel, se usuca proba pentru a se aduce continutul in umiditate al acesteia la un nivel scazut de 8 pana la 12%, in conformitate cu procedura preliminara de uscare descrisa in baza pct. 4.3. al metodei de determinare a umiditatii mentionata la pct. 2 de mai sus. Se procedeaza apoi asa cum s-a indicat la sectiunea 3.1.

3.3. Furaje lichide sau semi-lichide

Se colecteaza proba intr-un container corespunzator, curat si uscat, echipat cu un dop etans. Se amesteca bine imediat inainte de cantarirea cantitatii pentru analiza.

3.4. Alte furaje

Probele ce nu pot fi preparate in conformitate cu una din procedurile anterioaretrebuie sa fie tratate prin orice alta procedura care asigura ca, in fapt, cantitatile cantarite pentru analiza sunt omogene si reprezentative pentru probele finale.

4. Depozitarea probelor

Probele trebuie sa fie depozitate la o temperatura care sa nu altereze compozitia acestora. Probele destinate pentru analiza vitaminelor sau a substantelor care sunt sensibile in mod deosebit la lumina, trebuie sa fie depozitate in recipiente din sticla fumurie.

B. Prevederi in legatura cu reactivii si aparatura utilizata in cadrul metodelor de analiza.

1. In cazul in care nu s-a specificat altfel in metodele de analiza, toti reactivii analitici trebuie sa fie puri din punct de vedere analitic (a.p.). Cand se determina urme de oligoelemente, puritatea reactivilor trebuie sa fie controlata printr-un test martor. In functie de rezultatele obtinute, poate fi solicitata o purificare ulterioara a reactivilor.

2. Orice operatiune care include pregatirea solutiilor, diluarea, clatirea sau spalarea, mentionate in metodele de analiza, fara indicatie in ceea ce priveste natura solventului sau a diluantului intrebuintat, implica utilizarea apei. Ca regula generala, apa trebuie sa fie demineralizata sau distilata. In cazuri particulare ce sunt indicate in metodele de analiza, aceasta trebuie sa fie supusa unor proceduri speciale de purificare.

3. In legatura cu echipamentul aflat in mod normal in laboratoarele de control, metodele de analiza fac referire numai la acele instrumente sau aparate care sunt speciale sau necesita utilizare specifica. Acestea trebuie sa fie curate, in special atunci cand urmeaza sa fie determinate cantitati foarte mici de substante.

C. Aplicarea metodelor de analiza si exprimarea rezultatelor

1. In general trebuie stabilita o singura metoda de analiza pentru determinarea fiecarei substante din furaje. Atunci cand sunt prezentate mai multe metode, trebuie sa fie indicata, in raportul de analiza, metoda specifica utilizata de laboratorul de control.

2. Rezultatul prezentat in raportul de analiza trebuie sa reprezinte valoarea medie obtinuta de la cel putin doua determinari, efectuate pe parti separate in proba si de o repetabilitate satisfacatoare. Acest rezultat trebuie sa fie exprimat in maniera stabilita de metoda de analiza, cu un numar corespunzator de cifre semnificative si trebuie sa fie corectat, daca este necesar, in functie de umiditatea probei finale anterioara prepararii.

3. In legatura cu substantele nedorite in sensul Normei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor aprobata prin Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 120/2005, ce transpune in legislatia nationala Directiva 2002/32/CE, inclusiv dioxinele si derivatii de dioxina PCB, un produs destinat nutritiei animalelor este considerat ca nefiind conform cu continutul maxim stabilit, daca se considera ca rezultatul analitic depaseste continutul maxim, tinandu-se cont de incertitudinea de masurare extinsa si corectia pentru recuperare. Concentratia analizata corectata pentru recuperare si incertitudinea de masurare extinsa obtinuta din rezultatul analitic este utilizata pentru a stabili conformitatea. Aceasta procedura este aplicabila doar atunci cand metoda de analiza permite estimarea incertitudinii de masurare si corectarea pentru recuperare (de exemplu, nu este posibil in cazul analizelor microscopice).

Rezultatul analitic se raporteaza dupa cum urmeaza (in masura in care metoda utilizata pentru analize permite sa se estimeze incertitudinea de masurare si rata recuperarii):

a)sunt indicate corectarea sau necorectarea pentru recuperare, maniera de raportate si nivelul recuperarii;

b) “x +/- U”, in care x este rezultatul analitic si U reprezinta incertitudinea de masurare extinsa, utilizand un factor de acoperire de 2 care ofera un nivel de incredere de aproximativ 95%

II. Determinarea acidului cianhidric

1. Scop si domeniu de aplicare

Aceasta metoda se utilizeaza pentru determinarea nivelului acidului cianhidric, liber si combinat sub forma glicozidelor, in furaje si in special in produse derivate din seminte de in, din faina de manioc si din unele specii de fasole.

2. Principiu

Proba se introduce in apa. Acidul cianhidric este eliberat prin actiunea enzimelor, antrenat prin distilare cu aburi si colectat intr-un volum specific de solutie acidifiata de azotat de argint. Cianura de argint trebuie separata prin filtrare, iar excesul de azotat de argint trebuie titrat cu o solutie de tiocianat de amoniu.

3. Reactivi

3.1. O suspensie de migdale dulci: se zdrobesc 20 de migdale dulci confiate in 100 ml de apa la 37 pana la 40⁰C. Se controleaza sa nu existe acid cianhidric in cei 10 ml ai suspensiei, utilizand hartie de picrat de sodiu sau efectuand un test martor, asa cum s-a descris la ultimul paragraf al pct. 5.2.

3.2. 10% solutie (m/v) de acetat de sodiu, neutra la fenolftaleina.

3.3. Emulsie anti-spuma (de exemplu Silicon)

3.4. Acid azotic, d:1.40

3.5. Solutie de azotat de argint: 0,02N

3.6. Solutie de tiocianat de amoniu: 0,02N.

3.7. Solutie saturata de sulfat feric de amoniu.

3.8. Amoniac, d: 0,958

4. Aparatura

4.1. Etuva cu termostat fixat la 38⁰C.

4.2. Aparatura pentru distilare prin antrenare cu aburi, echipata cu un condensator cu o piesa extinsa curbata.

4.3. Baloane cu fundul plat de 1000 ml cu dop de sticla

4.4. Baie de ulei

4.5. Biurete gradate de 1/20ml.

5. Procedura

5.1. Se cantaresc 20 g din proba, cu o marja de 5 mg, se plaseaza intr-un balon cu fundul plat de 1 l si se adauga 50 ml de apa si 10 ml de suspensie de migdale dulci prevazuta la pct. 3.1. Se adapteaza dopul la balon si se transfera in etuva, timp de 16 ore la 38⁰C. Se raceste apoi la temperatura camerei si se adauga 80 ml de apa, 10 ml de solutie de acetat de sodiu prevazuta la pct. 3.2 si o picatura din emulsia anti-spuma prevazuta la pct. 3.3.

Se conecteaza balonul la aparatura de distilare cu aburi si se plaseaza intr-o baie de ulei ce a fost mai intai adusa la o temperatura cu putin peste 100⁰C. Se distileaza 200ml pana la 300 ml de lichid, trecand un puternic curent de aburi prin balon si incalzind usor baia de ulei. Se colecteaza distilatul intr-un pahar Erlenmeyer protejat de lumina si care contine exact 50 ml de solutie de azotat de argint 0,02N prevazuta la pct. 3.5 si 1 ml de acid azotic prevazuta la pct. 3.4. Trebuie sa se asigure ca piesa extinsa a condensatorului este imersata intr-o solutie de azotat de argint.

5.2. Se transfera continutul din paharul Erlenmeyer intr-un balon cotat de 500 ml, se completeaza cu apa, se agita si se filtreaza. Se inlatura 250 ml din filtrat, se adauga aproximativ 1ml de solutie de sulfat feric de amoniu prevazuta la pct. 3.7 si se titreaza excesul de azotat de argint cu solutie de tiocianat de amoniu 0,02N prevazuta la pct. 3.6 luata dintr-o biureta gradata de 1/20ml.

Un test martor poate sa fie efectuat, daca este necesar, aplicand aceeasi procedura la 10 ml de suspensie de migdale dulci prevazuta la pct. 3.1, omitandu-se proba ce trebuie analizata.

6. Calcularea rezultatelor

Daca testul martor indica faptul ca solutia de azotat de argint 0,02 N a fost consumata, se scade valoarea acesteia din volumul consumat de distilatul probei. 1ml de AgNO₃ 0,02 N corespunde la 0,54 mg de HCN. Rezultatul se exprima procentual.

7. Observatii

Daca proba contine o cantitate mare de sulfuri (ex. boabe de fasole), se formeaza un precipitat negru de sulfura de argint care este filtrat impreuna cu un depozit de cianura de argint. Formarea acestui precipitat cauzeaza o pierdere de solutie de azotat de argint 0,02 N, volum ce trebuie sa fie scazut din volumul utilizat pentru a calcula continutul de HCN. Pentru a face aceasta, se procedeaza dupa cum urmeaza:

Se trateaza depozitul ramas pe un filtru cu 50 ml de amoniac prevazuta la pct. 3.8, pentru a se dizolva cianura de argint. Se spala reziduul in amoniac diluat si apoi se determina continutul in argint al acestuia. Se transforma valoarea obtinuta in ml de solutie de azotat de argint 0,02 N.

Continutul in HCN al probei poate fi, de asemenea, determinat prin titrarea filtratului amoniacal acidifiat cu acid azotic.

III. Determinarea calciului

1. Scop si domeniu de aplicare

Metoda se utilizeaza pentru determinarea continutului de calciu total din furaje.

2. Principiu

Calciul trebuie calcinat, cenusa tratata cu acid clorhidric, iar calciul precipitat cu oxalat de calciu. Se dizolva precipitatul in acid sulfuric si se titreaza cu o solutie de permanganat de potasiu acidul oxalic format.

3. Reactivi

3.1. Acid clorhidric p.a, d:1,14

3.2. Acid azotic p.a., d:1,40

3.3. Acid sulfuric p.a, d: 1,13

3.4. Amoniac p.a., d:0,98

3.5. Solutie saturata rece de oxalat de amoniu p.a.

3.6. solutie 30% (m/v) de acid citric p.a.

3.7. solutie 5% (m/v) de clorura de amoniu p.a

3.8. solutie 0,04% (m/v) de verde brom crezol

3.9. Solutie de permanganat de potasiu 0,1N

4. Aparatura

4.1. Cuptor electric cu circulatie a aerului si termostat.

4.2. Creuzete din platina, siliciu sau portelan pentru calcinare.

4.3. Creuzete cu filtru din sticla de porozitate G₄.

5. Procedura

5.1. Se cantaresc aproximativ 5 g din proba (sau mai mult daca este necesar) cu o aproximatie de mg, se calcineaza la 550⁰C si se transfera cenusa intr-un pahar de laborator de 250ml.

Se adauga 40 ml de acid clorhidric prevazut la pct. 3.1, 60 ml de apa si cateva picaturi de acid azotic prevazut la pct. 3.2. Se aduce la fierbere si se mentine la punctul de fierbere timp de 30 de minute. Se raceste si se transfera solutia intr-un balon cotat de 250ml. Se clateste, se completeaza pana la semn cu apa, se omogenizeaza si se filtreaza.

Utilizand o pipeta, se transfera intr-un pahar de laborator de 250 ml, o parte alicota ce contine de la 10 pana la 40 mg de calciu, in conformitate cu continutul in calciu asumat. Se adauga 1ml de solutie de acid citric prevazuta la pct. 3.6 si 5 ml de solutie de clorura de amoniu prevazuta la pct. 3.7.

5.2. Se completeaza cu apa volumul pana la aproximativ 100 ml. Se aduce pana la punctul de fierbere, se adauga 8 pana la 10 picaturi de solutie de verde brom crezol prevazuta la pct. 3.8 si 30 ml de solutie calda de oxalat de amoniu prevazut la pct. 3.5. Daca se formeaza un precipitat, acesta se dizolva adaugand cateva picaturi de acid clorhidric prevazut la pct. 3.1.

Se neutralizeaza foarte lent cu amoniac prevazut la pct. 3.4, se agita continuu pana la obtinerea unui pH intre 4,4 pana la 4,6 (ex.: Atunci cand indicatorul isi schimba culoarea). Se plaseaza paharul de laborator intr-o baie de apa fierbinte si se mentine timp de 30 de minute, pentru a permite precipitatului care s-a format sa se depuna. Se scoate paharul de laborator din baia de apa. Se lasa ca acesta sa stea timp de o ora si se filtreaza printr-un creuzet filtrant de G₄.

Se spala paharul de laborator si creuzetul cu apa, pana cand excesul de oxalat de amoniu este inlaturat complet (absenta clorurii din apa de spalat indica faptul ca acestea au fost spalate suficient).

Se dizolva precipitatul de pe filtru in 50 ml de acid sulfuric cald prevazut la pct. 3.3. Se clateste creuzetul cu apa calda si se completeaza filtratul pana la aproximativ 100ml. Se aduce temperatura pana la 70-80⁰C si se titreaza picatura cu picatura cu o solutie de permanganat de potasiu prevazut la pct. 3.9 pana cand este obtinuta o culoare roz ce persista timp de 1 minut.

6. Calcularea rezultatelor

1ml de permanganat de potasiu 0,1 N corespunde la 2,004 mg de calciu. Rezultatul obtinut se exprima procentual.

7. Observatii

7.1. Pentru un continut foarte scazut de calciu se procedeaza dupa cum urmeaza: se filtreaza precipitatul de oxalat de calciu printr-o hartie de filtru libera de cenusa. Dupa spalare se usuca filtrul si cenusa la 550⁰C intr-un creuzet de platina. Se redizolva reziduul in cateva picaturi de acidsulfuric prevazut la pct 3.3, se evapora pana se usuca, se calcineaza din nou la 550⁰C si se cantareste. Daca M este masa sulfatului de calciu obtinut, continutul de calciu al partii alicota luata ca proba = M x 0,2944.

7.2. Daca proba consta numai din substante minerale, aceasta se dizolva in acid clorhidric fara a o calcina mai intai. In cazul produselor precum fosfatul de aluminiu-calciu ce sunt dificil de dizolvat in acid, se topeste dupa cum urmeaza printr-un proces alcalin inainte de dizolvare: se amesteca proba ce trebuie analizata intr-un creuzet de platina cu un amestec de cinci ori greutatea acesteia, constand in cantitati egale de carbonat de potasiu si carbonat de sodiu. Se incalzeste cu grija pana cand amestecul este topit complet. Se raceste si se dizolva in acid clorhidric.

7.3. In cazul in care continutul in magneziu al probei este ridicat se precipita oxalatul de calciu a doua oara.

IV.   Determinarea carbonatilor

1. Scop si domeniu de aplicare

Aceasta metoda se utilizeaza pentru determinarea cantitatii de carbonati, exprimata conventional ca si carbonat de calciu, din furaje.

In unele cazuri, trebuie sa fie utilizata o metoda speciala (de ex.: cu carbonat de fier).

2. Principiu

Carbonatii trebuie descompusi in acid clorhidric.

Dioxidul de carbon eliberat trebuie colectat intr-un tub gradat, iar volumul acestuia comparat cu cel eliberat in aceleasi conditii, printr-o cantitate cunoscuta de carbonat de calciu p.a.

3. Reactivi

3.1. Acid clorhidric, d:1, 10.

3.2. Carbonat de calciu, p. a.

3.3. Acid sulfuric, aproximativ 0 ,1N, colorat cu rosu metil.

4. Aparatura

Aparatura Scheibler – Dietrich (vezi diagrama) sau aparatura echivalenta.

5. Procedura

In conformitate cu continutul in carbonati al probei, se cantareste o parte a probei, asa cum se arata in continuare:

- 0,5 g pentru produse ce contin de la 50 pana la 100% carbonati, exprimati ca si carbonat de calciu

- 1g pentru produse ce contin de la 40 pana la 50% carbonati, exprimati ca si carbonat de calciu.

- 2 pana la 3 g pentru alte produse.

Se plaseaza portiunea probei intr-un recipient special, prevazut la pct. 4 al aparaturii, echipata cu un tub mic din material indestructibil ce contine 10 ml de acid clorhidric prevazut la pct. 3.1 si se conecteaza recipientul la aparatura. Se deschide robinetul cu trei cai prevazut la pct. 5, astfel incat tubul (1) se conecteaza cu exteriorul. Se aduce nivelul lichidului pana la semnul zero, utilizand tubul mobil (2) ce este umplut cu acid sulfuric colorat prevazut la pct. 3.3 si conectat la tubul gradat (1). Se deschide robinetul (5) pentru a se conecta tuburile (1) si (3) si se verifica daca nivelul este la zero.

Se da drumul lent la acid clorhidric prevazut la pct. 3.1 peste proba, aplecand recipientul prevazut la pct. 4. Se egalizeaza presiunea coborand tubul prevazut la pct. 2. Se agita recipientul prevazut la pct. 4 pana cand se opreste complet eliberarea de dioxid de carbon.

Se restaureaza presiunea aducand lichidul din tuburile (1) si (2) inapoi la acelasi nivel. Se citeste dupa cateva minute, atunci cand volumul de gaz a devenit constant.

Se efectueaza un test de control in aceleasi conditii pe 0,5g de carbonat de calciu prevazut la pct. 3.2.

6. Calcularea rezultatelor

Continutul de carbonati in grame, exprimat ca si carbonat de calciu, ca procent din proba, se calculeaza utilizand formula: Vx100

Tx2M

unde:

V=ml de CO₂ eliberati din proba

T= ml de CO₂ eliberati din 0,5 g de CaCO₃ p.a.

M= masa, in grame, a partii din proba

7. Observatii

7.1. Atunci cand partea din proba cantareste mai mult de 2 g, se plaseaza mai intai 15ml de apa distilata in recipientul prevazut la pct. 4 si se amesteca inainte de a incepe testarea. Se utilizeaza acelasi volum de apa pentru testul de control.

7.2. Daca aparatura utilizata are un volum diferit de cel al aparatului Scheibler – Dietrich, partile prelevate din proba si din substanta de control si calcularea rezultatelor trebuie sa fie adaptate in consecinta.

APARAT SCHEIBER-DIETRICH PENTRU DETERMINAREA CO₂

Scara 1/8

(masurata in mm)

V. Determinarea cenusii brute

1. Scop si domeniu de aplicare

Aceasta metoda se utilizeaza pentru determinarea continutului de cenusa bruta al furajelor.

2. Principiu

Proba este calcinata la 550⁰C

Se cantareste reziduul.

3. Reactivi

Solutie 20% (m/v) de azotat de amoniu.

4. Aparatura

4.1. Plita incinsa

4.2. Cuptor electric cu termostat.

4.3. Creuzete pentru calcinare confectionate din platina sau dintr-un aliaj din platina si aur (10%Pt, 90% Au), fie rectangular (60x40x25mm), fie circular (diametru: 60 pana la 75mm, inaltime: 20 pana la 25mm).

5. Procedura

Se cantaresc aproximativ 5g de proba cu o marja de mg (2,5 in cazul produselor ce au tendinta de a creste in volum) si se plaseaza intr-un creuzet pentru calcinare ce initial a fost calcinat si cantarit in vederea stabilirii tarei. Se plaseaza creuzetul pe plita incinsa si se incalzeste treptat pana cand substanta se carbonizeaza. Se pune creuzetul intr-un cuptor fixat la 550±5⁰C. Se mentine la aceasta temperatura pana cand este obtinuta o cenusa alba, gri deschis sau rosiatica ce pare a fi libera de particule de carbune. Se plaseaza creuzetul intr-un desicator, se lasa sa se raceasca si se cantareste imediat.

6. Calcularea rezultatelor

greutatea reziduului se calculeaza scazand tara.

Rezultatul se exprima procentual.

7. Observatii

7.1. Cenusa substantelor ce sunt dificil de calcinat trebuie sa fie supusa unei calcinari initiale de cel putin trei ore, racita si apoi se adauga la aceasta (cu grija, pentru a se evita dispersia cenusii sau formarea de bulgari) cateva picaturi de solutie 20% de azotat de amoniu. Se continua calcinarea dupa uscare in cuptor. Se repeta operatiunea cat este necesar, pana cand calcinarea este completa.

7.2. In cazul substantelor rezistente la tratamentul descris in baza punctului 7.1., se procedeaza dupa cum urmeaza: dupa o calcinare de trei ore, se plaseaza cenusa in apa calda si se filtreaza printr-un filtru mic, liber de cenusa. Se calcineaza filtrul si continutul acestuia in creuzetul initial. Se plaseaza filtratul in creuzetul racit, se evapora pana se usuca, se calcineaza si se cantareste.

7.3. In cazul uleiurilor si al grasimilor, se cantareste cu acuratete o proba de aproximativ 25 de g intr-un creuzet de marime potrivita. Se carbonizeaza fixand resturile substantei cu o bucata de hartie de filtru libera de cenusa. Dupa ardere, se umezeste cu o cantitate foarte mica de apa. Se usuca si se calcineaza, asa cum s-a descris la pct. 5.

VI. Determinarea cenusii insolubila in acid clorhidric

1. Scop si domeniu de aplicare

Aceasta metoda se utilizeaza pentru determinarea nivelului de substante minerale care sunt insolubile in acid clorhidric din furaje. In functie de natura probei pot fi utilizate doua metode.

1.1. Metoda a: aplicabila furajelor organice simple si majoritatii furajelor combinate

1.2. Metoda b: aplicabila compusilor minerali, amestecurilor si furajelor combinate al caror continut in substante insolubile in acid clorhidric, asa cum s-a determinat prin metoda a, este mai mare de 1%.

2. Principiu

2.1. Metoda a: proba trebuie calcinata, cenusa fiarta in acid clorhidric, iar reziduul insolubil filtrat si cantarit.

2.2. Metoda b: proba trebuie tratata cu acid clorhidric. Solutia trebuie filtrata, reziduul calcinat, iar cenusa astfel obtinuta tratata in conformitate cu metoda a.

3. Reactivi

3.1. Acid clorhidric 3n.

3.2. 20% solutie(m/v) de acid tricloracetic.

3.3. 1% solutie(m/v) de acid tricloracetic.

4. Aparatura

4.1. Plita incinsa

4.2. Cuptor electric cu termostat.

4.3. Creuzete pentru calcinare din platina sau un aliaj din platina si aur (10% Pt, 90% Au), fie rectangular (60x40x25mm), fie circular (diametru: 60 pana la 75mm, inaltime: 20 pana la 25mm).

5. Procedura

5.1. Metoda a:

Se calcineaza proba utilizandu-se metoda descrisa pentru determinarea cenusii brute. De asemenea, poate fi utilizata cenusa obtinuta din acea analiza.

Se plaseaza cenusa intr-un pahar de laborator de 250 pana la 400 ml, utilizandu-se 75 ml de acid clorhidric 3 N prevazut la pct. 3.1. Se aduce treptat la punctul de fierbere si se mentine timp de 15 minute. Se filtreaza solutia calda printr-o hartie de filtru libera de cenusa si se spala reziduul cu apa calda pana cand nu mai este vizibila reactia acida. Se usuca filtrul ce contine reziduul si cenusa intr-un creuzet cantarit in prealabil la o temperatura de nu mai putin de 550⁰C si nu mai mult de 700⁰C. Se raceste intr-un exicator si se cantareste.

5.2. Metoda b

Se cantaresc 5 g din proba cu o marja de mg si se plaseaza intr-un pahar de laborator de 250 pana la 400 ml. Se adauga succesiv 25 ml de apa si 25 ml de acid clorhidric 3 N prevazut la pct 3.1, se amesteca si se asteapta sa inceteze efervescenta. Se adauga inca 50 ml de acid clorhidric 3N prevazut la pct 3.1. Se asteapta sa inceteze orice eliberare de gaz, apoi se plaseaza paharul de laborator intr-o baie cu apa adusa si mentinuta la punctul de fierbere. Paharul se mentine timp de 30 de minute sau mai mult, daca este necesar, pentru a se hidroliza bine amidonul ce poate fi prezent.

Se filtreaza, in timp ce se incalzeste printr-un filtru liber de cenusa si se spala filtrul cu 50 ml de apa calda (vezi observatia 7). Se plaseaza filtrul ce contine reziduul intr-un creuzet pentru calcinare, se usuca si se calcineaza la o temperatura de minimum 550⁰C si maximum 700⁰C. Se plaseaza cenusa intr-un pahar de 250 pana la 400 ml, utilizandu-se 75 ml de acid clorhidric 3 N prevazut la pct 3.1. Se continua asa cum s-a descris la al doilea subparagraf al pct. 5.1.

6. Calcularea rezultatelor

Masa reziduului se calculeaza prin scaderea tarei. Rezultatul se exprima procentual.

7. Observatii

Daca filtrarea se dovedeste dificila, se reincepe analiza, inlocuind cei 50ml de acid clorhidric 3 N prevazut la pct 3.1 cu 50 ml de acid tricloracetic 20% prevazut la pct 3.2. si spaland filtrul intr-o solutie calda de acid tricloracetic 1% prevazut la pct 3.3.

VII. Determinarea clorului din cloruri

1. Scop si domeniu de aplicare

Aceasta metoda se utilizeaza pentru determinarea cantitatii de clor din cloruri ce sunt solubile in apa, exprimate conventional ca si clorura de sodiu. Aceasta metoda este aplicabila tuturor furajelor.

2. Principiu

Clorurile trebuie dizolvate in apa. Daca produsul contine materie organica, se procedeaza la clarificare. Solutia trebuie usor acidifiata cu acid azotic iar clorurile precipitate sub forma de clorura de argint, prin intermediul unei solutii de azotat de argint. Azotatul de argint in exces trebuie titrat cu o solutie de tiocianat de amoniu, prin metoda Volhard.

3. Reactivi

3.1. Solutie de tiocianat de amoniu 0,1 N.

3.2. Solutie de azotat de argint 0,1 N.

3.3. Solutie saturata de sulfat feric de amoniu.

3.4. Acid azotic, d: 1,38.

3.5. Eter dietilic p.a.

3.6 Acetona p.a.

3.7. Solutie Carrez I: se dizolva in apa 21,9 g de acetat de zinc, Zn(CH₃COO)₂ . 2H₂O si 3g de acid acetic glacial. Se completeaza cu apa pana la 100 ml.

3.8. Solutie Carrez II: se dizolva in apa 10,6 g de ferocianura de potasiu K₄Fe(CN)₆ x 3H₂O. Se completeaza cu apa pana la 100 ml.

3.9. Carbon activ p.a., liber de cloruri si neabsorbant al acestora.

4. Aparatura

Agitator: aproximativ 35 pana la 40 rpm.

5. Procedura

5.1. Prepararea solutiei

In functie de natura probei, se prepara o solutie, asa cum se arata la pct. 5.1.1., 5.1.2. sau pct. 5.1.3.

In acelasi timp se efectueaza un test martor care omite proba ce trebuie analizata.

5.1.1. Probe libere de materie organica.

Se cantareste, cu o marja de mg, o proba de cel mult 10 g si care contine cel mult 3 g de clor sub forma de cloruri. Se plaseaza impreuna cu 400 ml de apa intr-un balon cotat de 500 ml, la aproximativ 20⁰C. Se agita timp de 30 de minute in pahar, se aduce la volum, se omogenizeaza si se filtreaza.

5.1.2. Probe ce contin materie organica, excluzand produsele prevazute la pct. 5.1.3.

Se cantaresc aproximativ 5g de proba cu o marja de mg si se plaseaza impreuna cu 1 g de carbon activ intr-un balon cotat de 500ml. Se adauga 400ml de apa la aproximativ 20⁰C si 5ml de solutie Carrez I prevazuta la pct. 3.7, se agita si apoi se adauga 5 ml de solutie Carrez II prevazuta la pct 3.8. Se agita timp de 30 de minute intr-un pahar, se aduce la volum, se omogenizeaza si se filtreaza.

5.1.3. Furaje preparate, turte si faina de in, produse bogate in faina de in si alte produse bogate in mucilagii sau in substante coloidale (de exemplu amidon dextrinat).

Se prepara solutia asa cum s-a descris la pct. 5.1.2., dar nu se filtreaza. Se decanteaza (daca este necesar se centrifugheaza), se retin 100ml din lichidul supernatant si se transfera intr-un balon cotat de 200ml. Se amesteca cu acetona prevazut la pct. 3.6 si se aduce la volum cu acest solvent, se omogenizeaza si se filtreaza.

5.2. Titrare

Utilizand o pipeta, se transfera intr-un pahar Erlenmayer 25 pana la 100 ml din filtrat (in conformitate cu continutul de clor presupus) obtinut, asa cum s-a descris in baza pct. 5.1.1., 5.1.2 sau 5.1.3. Partea alicota nu trebuie sa contina mai mult de 150 mg de Cl. Daca este necesar, se dilueaza cu apa la cel putin 50 ml, se adauga 5 ml de acid azotic prevazut la pct. 3.4, 20 ml de solutie saturata de sulfat feric de amoniu prevazut la pct. 3.3 si doua picaturi de solutie de tiocianat de amoniu prevazuta la pct. 3.1 transferat prin intermediul unei biurete umpluta pana la semnul zero. Utilizand o biureta, se transfera solutia de azotat de argint prevazut la pct. 3.2 in asa fel incat este obtinut un exces de 5 ml. Se adauga 5 ml de dietil eter prevazut la pct. 3.5 si se scutura puternic pentru a se coagula precipitatul.

Se titreaza excesul de azotat de argint cu solutie de tiocianat de amoniu prevazut la pct. 3.1 pana cand tenta rosie-bruna dureaza timp de 1 minut.

6. Calcularea rezultatelor

Cantitatea de clor (m), exprimata ca si clorura de sodiu, prezenta in volumul de filtrat luat pentru titrare, se calculeaza utilizandu-se urmatoarea formula:

M = 5,845 (V₁-V₂)mg

unde:

V₁= ml de solutie de azotat de argint conc.1 N adaugata

V₂= ml de solutie de tiocianat de amoniu 0,1 N utilizata pentru titrare.

Daca testul martor indica faptul ca solutia de azotat de argint 0,1 N a fost consumata, se scade aceasta valoare din volumul (V₁- V₂).

7. Observatii

7.1. Titrarea poate fi, de asemenea, efectuata prin potentiometru;

7.2. In cazul produselor care sunt foarte bogate in uleiuri si grasimi, se realizeaza o prima degresare cu dietil eter sau petrol usor;

7.3. In cazul fainii de peste, titrarea poate fi efectuata prin metoda Mohr.

VIII. DETERMINAREA LACTOZEI

1. Scop si domeniu de aplicare

Aceasta metoda se utilizeaza pentru determinarea nivelului de lactoza din furaje ce contin mai mult de 0,5% lactoza.

2. Principiu

Zaharurile trebuie dizolvate in apa. Solutia trebuie supusa fermentatiei cu Saccharomyces cerevisiae ce lasa lactoza intacta. Dupa precipitare si filtrare continutul de lactoza al filtratului se determina prin metoda Luff-Schoorl.

3. Reactivi

3.1. Suspensie de Saccharomyces cerevisiae: se introduc 25g de drojdie proaspata in 100ml de apa. Suspensia se va tine pentru o perioada maxima de o saptamana, intr-un frigider.

3.2. Solutie Carrez I: se dizolva in apa 21,9 g de acetat de zinc Zn(CH₃COO)₂ .2H₂O si 3g de acid acetic glacial. Se completeaza cu apa pana la 100ml.

3.3. Solutie Carrez II: se dizolva in apa 10,6 g de ferocianura de potasiu K₄Fe(CN)₆ x 3H₂O. Se completeaza cu apa pana la 100 ml.

3.4. Reactiv Luff-Schoorl

Se toarna solutie de acid citric prevazuta la pct. 3.4.2 in solutia de carbonat de sodiu prevazuta la pct. 3.4.2 agitand cu grija. Se adauga solutia de sulfat de cupru prevazuta la pct. 3.4.1 si se completeaza cu apa pana la un litru. Se lasa sa se decanteze peste noapte si se filtreaza. Se controleaza normalitatea reactivului astfel obtinut (Cu 0,1N; Na₂C0₃ 2N). Ph-ul solutiei trebuie sa fie de aproximativ 9,4.

3.4.1. Solutie de sulfat de cupru: se dizolva 25 g de sulfat de cupru p.a. CuSO₄ 5H₂O, libera de fier, in 100ml de apa.

3.4.2. Solutie de acid citric: se dizolva 50 g de acid citric p.a. C₆H₈O₇ . H₂O in 50ml de apa.

3.4.3. Solutia de carbonat de sodiu: se dizolva 143,8 g de carbonat de sodiu anhidru p.a. in aproximativ 300 ml de apa calda. Se lasa sa se raceasca.

3.5. Piatra ponce granulata, fiarta in acid clorhidric, spalata cu apa si uscata.

3.6. 30% solutie de iodura de sodiu (m/v).

3.7. Acid sulfuric 6 N.

3.8. Solutie de tiosulfat de sodiu 0,1 N.

3.9. Solutie de amidon: se adauga intr-un litru de apa fiarta un amestec format din 5 g de amidon solubil si 30 ml de apa. Se fierbe timp de trei minute, se lasa sa se raceasca si daca este necesar, se adauga 10 mg de iodura de mercur ca si conservant.

4. Aparatura

Baie de apa cu termostat fixat la 38-40⁰C.

5. Procedura

Se cantareste 1 g de proba cu o marja de mg si se plaseaza aceasta portiune de proba intr-un balon cotat de 100 ml. Se adauga 25 pana la 30ml de apa. Se plaseaza balonul intr-o baie de apa fierbinte, timp de 30 de minute si apoi se raceste la aproximativ 35⁰C. Se adauga 5 ml de suspensie de drojdie prevazuta la pct. 3.1 si se omogenizeaza. Se lasa balonul sa stea timp de doua ore intr-o baie de apa, la o temperatura de 38-40⁰C. Se lasa sa se raceasca pana la aproximativ 20⁰C.

Se adauga 2,5 ml de solutie Carrez I prevazuta la pct. 3.2 si se agita timp de 30 de secunde, apoi se adauga 2,5 ml de solutie Carrez II prevazuta la pct. 3.3 si se agita din nou, timp de 30 de secunde. Se completeaza cu apa pana la 100 ml, se amesteca si se filtreaza. Utilizand o pipeta, se retine o cantitate de filtrat ce nu depaseste 25 ml si care contine de preferinta 40 pana la 80 mg de lactoza si aceasta se transfera intr-un pahar Erlenmeyer de 300 ml. Daca este necesar, se completeaza cu apa pana la 25 ml.

Se efectueaza in acelasi mod un test martor cu 5 ml de suspensie de drojdie prevazuta la pct. 3.1.

Continutul de lactoza se determina in conformitate cu metoda Luff-Schoorl, dupa cum urmeaza: se adauga exact 25 ml de reactiv Luff-Schoorl prevazut la pct. 3.4. si doua granule de piatra ponce prevazuta la pct. 3.5. Se agita manual, in timp ce se incalzeste deasupra unei flacari libere, la inaltime medie si se aduce lichidul la fierbere in aproximativ doua minute. Se plaseaza imediat paharul Erlenmayer pe o sita de azbest cu un orificiu de aproximativ 6 cm in diametru sub care a fost aprinsa flacara. Flacara trebuie sa fie reglata in asa fel incat numai baza paharului Erlenmeyer sa fie incalzita. Se potriveste un condensator de reflux la paharul Erlenmeyer. Se fierbe timp de 10 minute. Se raceste imediat in apa rece si dupa aproximativ 5 minute se titreaza dupa cum urmeaza:

Se adauga 10 ml de solutie de iodura de potasiu prevazuta la pct. 3.6 si imediat dupa aceea (cu grija, datorita riscului de spumare abundenta) se adauga 25 ml de acid sulfuric 6 N prevazut la pct. 3.7. Se titreaza cu solutie de tiosulfat de sodiu 0,1 N prevazuta la pct. 3.8, pana cand apare o culoare galbena stearsa, se adauga amidon ca indicator, prevazut la pct. 3.9 si se completeaza titrarea.

Se efectueaza aceeasi titrare pe un amestec masurat cu acuratete de 25 ml de reactiv Luff-Schoorl prevazut la pct. 3.4 si 25 ml de apa, dupa care se adauga 10 ml de iodura de potasiu prevazuta la pct. 3.6 si 25 ml de acid sulfuric 6 N, prevazut la pct. 3.7, fara fierbere.

6. Calcularea rezultatelor

Utilizandu-se tabelul atasat, se stabileste cantitatea de lactoza, in mg ce corespunde diferentei dintre rezultatele celor doua titrari, exprimata in ml de tiosulfat 0.1N.

Rezultatul se exprima procentual ca parti de lactoza anhidra.

7. Observatie

Pentru produse ce contin mai mult de 40% zahar fermentabil, se utilizeaza mai mult de 5 ml de suspensie de drojdie prevazuta la pct. 3.1.

Tabel de valori pentru 25 ml de reactiv Luff-Schoorl

ml de Na₂S₂0₃ 0,1 N, 2 minute de incalzire, 10 minute de fierbere

IX. Determinarea potasiului

1.Scop si domeniu de aplicare

Aceasta metoda se utilizeaza pentru determinarea nivelului de potasiu din furaje.

2. Principiu

Proba trebuie calcinata iar cenusa dizolvata in acid clorhidric. Continutul in potasiu al solutiei se determina prin fotometrie cu flacara, in prezenta clorurii de cesiu si a azotatului de aluminiu. Adaugarea acestor substante elimina in mare masura interferenta elementelor perturbatoare.

3. Reactivi

3.1. Acid clorhidric p.a, d: 1,12.

3.2. Clorura de cesiu p.a.

3.3. Azotat de aluminiu Al (NO₃)₃ x 9H₂O, reactiv cu scop general.

3.4. Clorura de potasiu p.a , anhidra.

3.5. Solutie tampon: se dizolva in apa 50 g de clorura de cesiu prevazuta la pct. 3.2 si 250 g de azotat de aluminiu prevazut la pct. 3.3, se completeaza pana la un litru cu apa si se omogenizeaza. Se depoziteaza in sticle de plastic.

3.6. Solutie standard de potasiu: se dizolva 1,907g de clorura de potasiu prevazuta la pct. 3.4 in apa, se adauga 5ml de acid clorhidric prevazut la pct. 3.1, se completeaza pana la un litru cu apa si se omogenizeaza. Se depoziteaza in sticle de plastic. 1ml din aceasta solutie contine 1,00 mg de potasiu.

4. Aparatura

4.1. Creuzete din platina, siliciu sau portelan, prevazute, daca este necesar, cu capace.

4.2. Cuptor electric cu termostat.

4.3. Flamfotometru

5. Procedura

5.1. Analiza probei

Ca regula generala, se cantaresc 10 g din proba, cu o aproximatie de 10mg, se plaseaza intr-un creuzet si se calcineaza la 450⁰C, timp de trei ore. Dupa racire se transfera cantitatea de cenusa intr-un balon cotat de 500 ml, utilizandu-se 250 pana la 300 ml de apa si se adauga apoi 50 ml de acid clorhidric prevazut la pct. 3.1. Cand a incetat eliberarea de dioxid de carbon, se incalzeste solutia si se mentine la o temperatura de aproximativ 90⁰C, timp de doua ore, agitandu-se ocazional. Dupa racire la temperatura camerei, se completeaza pana la semn, se agita si se filtreaza. Se transfera intr-un balon cotat de 100 ml o parte alicota din filtratul ce contine un maxim de 1,0 mg de potasiu, se adauga 10,0 ml solutie tampon prevazuta la pct. 3.5, se completeaza pana la semn cu apa si se omogenizeaza. In cazul unor niveluri mai mari de potasiu, se dilueaza solutia ce trebuie analizata in proportii potrivite, inainte de a se adauga solutia tampon.

Tabelul de mai jos serveste ca model pentru o proba de aproximativ 10 g.

Se masoara la flamfotometru, la o lungime de unda de 768 nm. Se calculeaza rezultatul prin intermediul curbei de calibrare.

5.2. Curba de calibrare

Se plaseaza exact 10 ml de solutie standard prevazuta la pct. 3.6 intr-un balon gradat de 250 ml, se completeaza pana la semn cu apa si se omogenizeaza. Se plaseaza in baloane gradate de 100 ml exact 5,10,15, 20 si 25 ml din aceasta solutie, corespunzand respectiv la cantitatile de potasiu de 0,2; 0,4; 0,6; 0,8 si 1,0 mg. Se completeaza seriile cu baloane martor ce nu contin solutie standard. Se adauga 10 ml de solutie tampon, prevazuta la pct. 3.5, in fiecare balon, se completeaza cu apa pana la semn si se omogenizeaza. Se efectueaza masuratorile, asa cum s-a indicat la pct. 5.1. Curba de calibrare este in general liniara pana la concentratia de potasiu de 1mg la 100 ml de solutie.

6. Calcularea rezultatelor

Rezultatul se exprima procentual.

7. Observatii

Solutia tampon prevazuta la pct. 3.5, pentru a se elimina interferenta elementelor perturbatoare, se adauga doar daca se considera necesar.

X. Determinarea sodiului

1. Scop si domeniu de aplicare

Aceasta metoda se utilizeaza pentru determinarea nivelului de sodiu din furaje.

2. Principiu

Proba trebuie calcinata iar cenusa dizolvata in acid clorhidric. Continutul in sodiu al solutiei se determina prin fotometrie cu flacara, in prezenta clorurii de cesiu si a azotatului de aluminiu. Aditia acestor substante elimina in mare masura interferenta elementelor perturbatoare.

3. Reactivi

3.1. Acid clorhidric p.a, d: 1.12.

3.2. Clorura de cesiu p.a.

3.3. Azotat de aluminiu Al (NO₃)₃ x 9H₂O, reactiv cu scop general.

3.4. Clorura de potasiu p.a. anhidra.

3.5. Solutie tampon: se dizolva 50 g de clorura de cesiu prevazuta la pct. 3.2 si 250 g de azotat de aluminiu in apa, prevazut la pct. 3.3, se completeaza cu apa pana la un litru si se omogenizeaza. Se depoziteaza in sticle de plastic.

3.6. Solutie standard de sodiu: se dizolva in apa 2,542 g de clorura de sodiu prevazuta la pct. 3.4, se adauga 5 ml de acid clorhidric prevazut la pct. 3.1, se completeaza pana la un litru cu apa si se omogenizeaza. Se depoziteaza in sticle de plastic. 1 ml din aceasta solutie contine 1,00 mg de sodiu.

4. Aparatura

4.1. Creuzete din platina, siliciu sau portelan pentru calcinare, prevazute, daca este necesar, cu capace.

4.2. Cuptor electric cu termostat.

4.3. Flamfotometru.

5. Procedura

5.1. Analiza probei

Ca regula generala se cantaresc 10 g din proba, cu o aproximatie de 10 mg, se plaseaza intr-un creuzet prevazut la pct. 4.2 si se calcineaza la 450⁰C timp de trei ore. Se evita supraincalzirea (aprinderea). Dupa racire se transfera cantitatea de cenusa intr-un balon cotat de 500 ml, utilizandu-se 250 pana la 300 ml de apa si se adauga apoi 50 ml de acid clorhidric prevazut la pct. 3.1. Cand a incetat toata eliberarea de dioxid de carbon, se incalzeste solutia si se mentine temperatura la aproximativ 90⁰C timp de doua ore, agitandu-se din cand in cand. Dupa racire la temperatura camerei, se completeaza cu apa pana la semn, se agita si se filtreaza. Se transfera intr-un balon cotat de 100 ml o parte alicota din filtrat ce contine un maxim de 1,0 mg de potasiu, se adauga 10,0 ml de solutie tampon prevazuta la pct. 3.5, se completeaza cu apa pana la semn si se omogenizeaza. In cazul unor niveluri mai mari de sodiu se dilueaza solutia ce trebuie analizata in proportii potrivite, inainte de a se adauga solutia tampon.

Tabelul de mai jos serveste ca model pentru o proba de aproximativ 10 g.

Se masoara la flamfotometru o lungime de unda de 589 nm. Se calculeaza rezultatul prin intermediul curbei de calibrare.

5.2. Curba de calibrare

Se plaseaza exact 10ml de solutie standard prevazuta la pct. 3.6 intr-un balon gradat de 250 ml, se completeaza cu apa pana la semn si se omogenizeaza. Se plaseaza in baloane gradate de 100 ml exact 5,10,15,20 si 25 ml din aceasta solutie, corespunzand respectiv la cantitati de sodiu de 0,2; 0,4; 0,6; 0, 8 si 1,0 mg. Se completeaza seriile cu baloane martor ce nu contin solutie standard. Se adauga 10 ml de solutie tampon prevazuta la pct. 3.5 in fiecare balon, se completeaza cu apa pana la semn si se omogenizeaza. Se efectueaza masuratori, asa cum s-a indicat la pct. 5.1. Curba de calibrare este in general liniara pana la concentratia de sodiu de 1 mg la 100 ml de solutie.

6. Calcularea rezultatelor

Rezultatul se exprima procentual.

7. Observatii

7.1. Pentru produse ce contin mai mult de 4% sodiu este preferabil sa se calcineze substanta timp de doua ore intr-un creuzet cu capac. Dupa racire se adauga apa, se aduce cenusa in suspensie prin intermediul unui fir de platina, se usuca si se calcineaza din nou, timp de doua ore, intr-un creuzet cu capac.

7.2. Daca proba consta numai din substante minerale, se dizolva fara o calcinare prealabila.

XI. Determinarea zaharului

1. Scop si domeniu de aplicare

Aceasta metoda se utilizeaza pentru determinarea cantitatii de zaharuri reducatoare si toate zaharurile dupa invertire, exprimata ca glucoza sau, cand este cazul, ca sucroza, convertita prin factorul 0,95. Aceasta metoda se aplica furajelor combinate. Pentru alte furaje sunt prevazute metode speciale. Cand este necesar, trebuie sa fie masurata separat lactoza si trebuie sa se tina cont de aceasta atunci cand se calculeaza rezultatele.

2. Principiul

Zaharurile trebuie extrase cu etanol diluat.

Solutia trebuie clarificata cu solutiile Carrez I si II. Dupa eliminarea etanolului, cantitatile dinainte si dupa invertire se determina prin metoda Luff-Schoorl.

3. Reactivi

3.1. etanol 40% (v/v) d: 0,948 la 20 ⁰C, neutralizat cu fenolftaleina.

3.2. Solutie Carrez I: se dizolva 21,9 g de acetat de zinc Zn (CH₃COO)₂ x 2H₂O si 3 g de acid acetic glacial in apa. Se completeaza cu apa pana la 100 ml.

3.3. Solutie Carrez II: se dizolva 10,6 g de ferocianura de potasiu K₄Fe(CN)₆ x 3H₂O in apa. Se completeaza cu apa pana la 100 ml.

3.4. solutie 0,1% (m/v) de metil oranj.

3.5. Acid clorhidric 4 N.

3.6. Acid clorhidric 0, 1N.

3.7. Solutie de hidroxid de sodiu 0, 1N.

3.8. Reactiv Luff-Schoorl:

Amestecand cu atentie, se toarna solutie de acid citric prevazuta la pct. 3.8.2 in solutia de carbonat de sodiu prevazuta la pct. 3.8.3. Se adauga solutie de sulfat de cupru prevazuta la pct. 3.8.1 si se completeaza pana la un litru cu apa. Se lasa sa se decanteze peste noapte si se filtreaza. Se controleaza normalitatea reactivului astfel obtinut (Cu 0,1 N; Na₂CO₃ 2 N). Ph-ul solutiei trebuie sa fie de aproximativ 9,4.

3.8.1 Solutie de sulfat de cupru: se dizolva 25 g de sulfat de cupru p.a. CuSO₄ x 5H₂O, liber de fier, in 100 ml de apa.

3.8.2 Solutie de acid citric: se dizolva 50 g de acid citric p.a, C₆H₈O₇ x H₂O in 50 ml de apa.

3.8.3 Solutie de carbonat de sodiu: se dizolva 143,8 g de carbonat de sodiu anhidru p.a. in aproximativ 300 ml de apa fierbinte. Se lasa sa se raceasca.

3.9. Solutie de tiosulfat de sodiu 0,1 N.

3.10. Solutie de amidon: se adauga un amestec de 5 g de amidon solubil in 30 ml de apa, la un litru de apa fierbinte. Se fierbe timp de trei minute, se lasa sa se raceasca si daca este necesar, se adauga 10 mg de iodura de mercur ca si conservant.

3.11. Acid sulfuric 6 N.

3.12. Solutie 30% (m/v) de iodura de potasiu.

3.13. Piatra ponce granulata, fiarta in acid clorhidric, spalata in apa si uscata.

3.14. 3-metilbutan-1-ol.

4. Aparatura

Agitator: aproximativ 35 pana la 40 rpm.

5. Procedura

5.1. Extractia probei

Se cantaresc 2,5g din proba cu o marja de mg si se plaseaza intr-un balon cotat de 250 ml. Se adauga 200 ml de etanol prevazut la pct. 3.1. si se amesteca intr-un pahar, timp de o ora. Se adauga 5 ml de solutie Carrez I prevazut la pct. 3.2 si se agita timp de un minut. Se adauga 5 ml de solutie Carrez II prevazut la pct. 3.3 si se agita din nou, timp de 1 minut. Se completeaza la volum cu etanol prevazut la pct. 3.1, se omogenizeaza si se filtreaza. Se retin 200 ml din filtrat si se evapora la aproximativ jumatate din volum, pentru a se elimina majoritatea etanolului. Se transfera intreaga cantitate din reziduul de evaporare intr-un balon volumetric de 200 ml, utilizandu-se apa calda, se raceste, se aduce la volum cu apa, se omogenizeaza si se filtreaza, daca este necesar. Aceasta solutie va fi utilizata pentru a se determina cantitatea de zaharuri reducatoare si dupa invertire, a zaharurilor totale.

5.2. Determinarea zaharurilor reducatoare

Utilizandu-se o pipeta, se iau cel mult 25 ml de solutie ce contine mai putin de 60 mg de zaharuri reducatoare, exprimate ca glucoza. Daca este necesar, se completeaza pana la 25 ml cu apa distilata si se determina continutul de zaharuri reducatoare prin metoda Luff-Schoorl. Rezultatul este exprimat ca procent al glucozei din proba.

5.3. Determinarea zaharurilor totale dupa invertire

Utilizandu-se o pipeta, se iau 50 ml de solutie si se transfera intr-un balon cotat de 100 ml. Se adauga cateva picaturi de solutie de metil oranj prevazuta la pct. 3.4, apoi cu grija si agitand continuu, se adauga acid clorhidric 4 N prevazut la pct. 3.5, pana cand lichidul devine un rosu accentuat. Se adauga 15 ml de acid clorhidric 0,1 N prevazut la pct. 3.6, se imerseaza balonul intr-o baie de apa fierbinte si se tine acolo timp de 30 de minute. Se raceste rapid pana la aproximativ 20⁰C si se adauga 15 ml de solutie de hidroxid de sodiu 0,1 N prevazuta la pct. 3.7. Se completeaza cu apa pana la 100 ml si se omogenizeaza. Se retin cel mult 25 ml ce contin mai putin de 60 mg de zaharuri reducatoare exprimate ca glucoza. Daca este necesar, se completeaza pana la 25 ml cu apa distilata si se determina continutul de zaharuri reducatoare prin metoda Luff-Schoorl. Rezultatul este exprimat ca procent de glucoza sau, unde este cazul, sucroza, multiplicandu-se cu factorul 0,95.

5.4. Titrare prin metoda Luff-Schoorl

Utilizandu-se o pipeta, se iau 25 ml de reactiv Luff-Schoorl prevazut la pct. 3.8 si se transfera intr-un pahar Erlenmeyer de 300 ml.

Se adauga 25 ml din solutia clarificata de zahar. Se adauga 2 granule de piatra ponce prevazuta la pct. 3.13, se incalzeste, se agita manual deasupra unei flacari libere la inaltime medie si se aduce lichidul la fierbere in aproximativ doua minute. Se plaseaza imediat balonul Erlenmeyer pe o sita de azbest, cu un orificiu de aproximativ 6 cm in diametru, sub care a fost aprinsa o flacara. Flacara va fi reglata in asa fel incat numai baza paharului Erlenmeyer sa fie incalzita. Se ataseaza un condensator de reflux la paharul Erlenmeyer. Se fierbe timp de exact 10 minute. Se raceste imediat in apa rece iar dupa aproximativ cinci minute se titreaza dupa cum urmeaza:

Se adauga 10 ml solutie de iodura de potasiu prevazuta la pct. 3.12 si imediat dupa aceea (cu grija, datorita riscului de spumare abundenta), se adauga 25 ml de acid sulfuric 6 N prevazut la pct. 3.11. Se titreaza cu o solutie de tiosulfat de sodiu 0,1 N prevazuta la pct. 3.9 pana cand apare o culoare galbena stearsa, se adauga indicatorul de amidon prevazut la pct. 3.10 si se completeaza titrarea.

Se efectueaza aceeasi titrare pe un amestec masurat cu acuratete de 25 ml de reactiv Luff-Schoorl prevazut la pct. 3.8 si 25 ml de apa, dupa ce se adauga 10 ml de solutie de iodura de potasiu prevazuta la pct. 3.12 si 25 ml de acid sulfuric 6 N prevazut la pct. 3.11, fara fierbere.

6. Calcularea rezultatelor

Utilizand tabelul 2 se stabileste cantitatea de glucoza in mg ce corespunde diferentei dintre valorile celor doua titrari, exprimata in mg de tiosulfat de sodiu 0,1 N. Rezultatul se exprima procentual.

7. Proceduri speciale

7.1. In cazul furajelor ce sunt bogate in melasa si alte furaje ce nu sunt in particular omogene, se cantaresc 20 g si se adauga impreuna cu 500 ml de apa intr-un balon cotat de un litru. Se agita timp de o ora. Se clarifica utilizand reactivul Carrez I prevazut la pct. 3.2 si reactivul Carrez II prevazut la pct. 3.3, asa cum s-a descris la pct. 5.1, utilizandu-se totusi, de data aceasta, de patru ori cantitatile din fiecare reactiv. Se aduce la volum cu etanol 80% (v/v).

Se omogenizeaza si se filtreaza. Se elimina etanolul, asa cum s-a descris la pct. 5.1. Daca nu exista amidon dextrinizat, se aduce la volum cu apa distilata.

7.2. In cazul melasei si al furajelor simple ce sunt bogate in zahar si aproape libere de amidon (roscove, brichete de sfecla etc.), se cantaresc 5 g, se plaseaza intr-un balon cotat de 250 ml, se adauga 200 ml de apa distilata si se agita, timp de o ora sau mai mult, daca este necesar. Se clarifica utilizand reactivii Carrez I prevazut la pct. 3.2 si Carrez II prevazut la pct. 3.3 asa cum s-a descris la pct 5.1. Se aduce la volum cu apa rece, se omogenizeaza si se filtreaza. Se continua asa cum s-a descris la pct. 5.3., pentru a se determina cantitatea de zaharuri totale.

8. Observatii

8.1. Pentru a se preveni spumarea este recomandabil sa se adauge (indiferent de volum) aproximativ 1 ml de 3-metilbutan-1-ol prevazut la pct. 3.14 inainte de fierbere cu reactiv Luff-Schoorl.

8.2. Diferenta dintre continutul zaharurilor totale dupa invertire, exprimat ca glucoza si continutul de zaharuri reducatoare, exprimat ca glucoza, multiplicat cu 0, 95, reflecta continutul procentual de sucroza.

8.3. Pentru a se determina continutul de zaharuri reducatoare, excluzand lactoza, pot fi adoptate doua metode:

8.3.1. Pentru o calculare aproximativa, se multiplica cu 0,675 continutul de lactoza stabilit printr-o metoda diferita de analiza si se scade rezultatul obtinut din continutul zaharurilor reducatoare.

8.3.2. Pentru o calculare precisa a zaharurilor reducatoare, excluzand lactoza, aceeasi proba trebuie sa fie utilizata pentru cele doua determinari finale. Una din analize este efectuata pe o parte din solutia obtinuta la pct. 5.1, cealalta pe partea solutiei obtinute in timpul determinarii lactozei de metoda stabilita pentru acel scop (dupa fermentarea celorlalte tipuri de zaharuri si clarificare).

In ambele cazuri cantitatea de zahar prezenta se determina prin metoda Luff-Schoorl si se calculeaza in mg de glucoza. Una din valori trebuie scazuta din cealalta, iar diferenta se exprima procentual.

Exemplu:

Cele doua volume preluate corespund, pentru fiecare determinare, unei probe de 250 mg.

In primul caz sunt consumati 17 ml de solutie de tiosulfat de sodiu 0,1N, corespunzand la 44,2 mg de glucoza.

In al doilea caz sunt consumati 11 ml de solutie de tiosulfat de sodiu 0,1N, corespunzand la 27,6 mg de glucoza.

Diferenta este de 16,6 mg de glucoza.

Continutul de zaharuri reducatoare (excluzand lactoza), calculat ca glucoza, este, de aceea: 4x16,6 = 6,64%

10

Tabel de valori pentru 25 ml de reactiv Luff-Schoorl

ml de Na₂S₂0₃ 0,1 N, 2. minute de incalzire, 10 minute de fierbere

Tabel 2

12. Determinarea ureei

1. Scop si domeniu de aplicare

Aceasta metoda se utilizeaza pentru determinarea nivelului de uree din furaje.

2. Principiu

Proba trebuie suspendata in apa cu un agent de clarificare. Suspensia trebuie filtrata. Continutul de uree al filtratului se determina dupa adaugarea a 4-dimetilaminobenzaldehida (4-DMAB), masurand densitatea optica la o lungime de unda de 420 nm.

3. Reactivi

3.1. Solutie de 4-dimetilaminobenzaldehida: se dizolva 1,6 g de 4-DMAB p.a. in 100 ml de etanol 96% si se adauga 10 ml de acid clorhidric p.a (d = 1,19). Acest reactiv poate fi folosit pentru o perioada de maximum doua saptamani.

3.2. Solutie Carrez I: se dizolva 21,9 g de acetat de zinc, Zn (CH₃COO)₂ x 2H₂O si 3g de acid acetic glacial in apa. Se completeaza cu apa pana la 100 ml.

3.3. Solutie Carrez II: se dizolva 10,6 g de ferocianura de potasiu in apa, K₄Fe(CN)₆ x 3H₂O. Se completeaza cu apa pana la 100 ml.

3.4. Carbune activ p.a. ce nu absoarbe uree (ce trebuie controlata).

3.5. Solutie 0,1%(m/v) de uree p.a.

4. Aparatura

4.1.Mixer (agitator) cu frecventa rotatorie de aproximativ 35 pana la 40 rpm.

4.2. Eprubete: 160 x 16 mm cu dop rodat de sticla.

4.3. Spectrofotometru.

5. Procedura

5.1. Analiza probei

Se cantaresc 2 g de proba cu o marja de mg si se introduc cu 1 g carbune activ prevazut la pct. 3.4 intr-un balon cotat de 500 ml. Se adauga 400 ml de apa si 5 ml de solutii Carrez I prevazute la pct. 3.2 si Carrez II prevazute la pct. 3.3. Amestecul se agita timp de 30 de minute cu ajutorul agitatorului rotativ. Se completeaza cu apa pana la semn, se agita si se filtreaza. Din filtratul clar si incolor se iau 5 ml si se introduc int-o eprubeta cu dop rodat de sticla. Se adauga 5 ml de solutie 4-DMAB prevazuta la pct. 3.1 si se omogenizeaza. Se introduc eprubetele intr-o baie de apa fierbinte la 20⁰C. Dupa 15 minute se masoara densitatea optica a solutiei de analizat, la lungimea de unda de 420 nm. Se compara cu solutia martor.

5.2. Curba de calibrare

Se retin volume a 1, 2, 4, 5 si 10 ml de solutie de uree prevazuta la pct. 3.5, se introduc in baloane cotate de 100 ml si se completeaza cu apa pana la semn. Se iau cate 5 ml din fiecare solutie. Se adauga cate 5 ml de solutie 4-DMAB prevazuta la pct. 3.1 in fiecare din acestea, se omogenizeaza si se masoara densitatea optica, asa cum s-a indicat mai sus, in comparatie cu o solutie de control ce contine 5 ml de 4-DMAB si 5 ml de apa libera de uree. Se traseaza curba de etalonare.

6. Calcularea rezultatelor

Cantitatea de uree din proba se determina, utilizandu-se curba de calibrare.

Rezultatul se exprima procentual.

7.Observatii

7.1. In cazul cantitatilor de uree ce depasesc 3%, se reduce proba la 1 g sau se dilueaza solutia initiala, astfel incat sa nu existe mai mult de 50 de mg de uree in 500ml.

7.2. In cazul cantitatilor scazute de uree, se mareste proba atat timp cat filtratul ramane transparent si incolor.

7.3. Daca proba contine compusi azotati simpli, precum aminoacizi, densitatea optica trebuie sa fie masurata la 435 nm.

XIII. Estimarea activitatii ureazice a produselor derivate din soia

1. Scop si domeniu de aplicare

Acest test se utilizeaza pentru estimarea activitatii ureazice a produselor derivate din soia si arata daca aceste produse au fost preparate o perioada de timp corespunzatoare.

2. Principiu

Activitatea ureazica trebuie estimata prin cantitatea de azot amoniacal eliberata per 1 g de produs per minut la 30⁰C dintr-o solutie de uree.

3. Reactivi

3.1. Acid clorhidric 0,1 N.

3.2. Solutie de hidroxid de sodiu 0,1 N.

3.3. Solutie tampon de fosfat 0,05 M, care contine, per 1 000 ml, 4,45 g de fosfat disodic (Na₂HPO₄ × 2H₂O) si 3,40 g de fosfat monopotasic (KH₂PO₄).

3.4. Solutie tampon de uree: se dizolva 30,0 g de uree la 1000 ml solutie tampon fosfat prevazuta la pct. 3.3; pH 6,9 -7,0 (se prepara proaspat).

4. Aparatura

4.1. Aparat de titrare potentiometrica sau pH-metru de inalta sensibilitate (pH 0,02) cu agitator magnetic.

4.2. Baie de apa echipata cu termostat fixat la exact 30⁰C.

4.3. Eprubete cu dop de sticla, de 150 × 18 mm.

5. Procedura

Se maruntesc aproximativ 10 g de proba (de exemplu intr-o rasnita de cafea), astfel incat aceasta sa treaca printr-o sita cu ochiuri de 0,2 mm. Se cantaresc 0,2 g din proba maruntita cu o marja de mg, se plaseaza intr-o eprubeta cu dop de sticla si se adauga 10 ml solutie tampon de uree prevazuta la pct. 3.4. Se astupa imediat si se agita energic. Se plaseaza eprubeta intr-o baie de apa fixata la exact 30⁰C si se tine acolo timp de 30 minute. Se adauga imediat 10 ml de acid clorhidric 0,1 N prevazut la pct. 3.1, se raceste rapid pana la 20⁰C si se transfera integral continutul eprubetei intr-un vas de titrare, clatindu-se de doua ori cu 5 ml de apa. Utilizandu-se un electrod de sticla prevazuta la pct. 4.1, se titreaza imediat si rapid la pH 4,7 cu solutie de hidroxid de sodiu 0,1N prevazuta la pct. 3.2, prin electrometrie.

Se efectueaza un test martor dupa cum urmeaza: se plaseaza rapid o proba de 0,2 g cantarita cu o aproximatie de mg intr-o eprubeta cu dop rodat de sticla, se adauga 10 ml de acid clorhidric 0,1N prevazut la pct. 3.1 si apoi 10 ml de solutie de uree prevazuta la pct. 3.4. Se raceste eprubeta imediat in apa cu gheata si se lasa acolo timp de 30 de minute. In baza conditiilor indicate anterior, se transfera integral continutul eprubetei in vasul de titrare utilizandu-se solutia de hidroxid de sodiu 0,1N prevazuta la pct. 3.2 pana la pH 4,7.

6. Calcul:

Activitatea ureazica se calculeaza utilizand urmatoarea formula :

mg Nla 30⁰ C = 1, 4 (b-a)

g min30 E

unde:

a = ml de solutie de hidroxid de sodiu 0,1N consumata de proba

b = ml de solutie de hidroxid de sodiu 0,1 N consumata in testul martor

E = greutatea probei in grame

7. Observatii

7.1. Aceasta metoda este adecvata pentru o activitate ureazica de pana la 1 mg de N/g/ min la 30⁰ C. Pentru mai multe produse cu activitate ureazica mai mare, marimea probei poate fi redusa la 50 mg.

7.2. Produsele care contin mai mult de 10% grasime bruta trebuie sa fie mai intai degresate la rece.